Ubud, Bali

Recunosc ca daca nu as fi vazut filmul "Eat Pray Love" probabil ca nu as fi ajuns in Bali. Aveam alte destinatii pe lista de vise in pozitii favorabile. 

Dar in 2013 Liviu a venit cu ideea sa mergem in Bali. Mi-am amintit-o atunci pe Julia Roberts plimbandu-se cu bicicleta pe langa terase de orez si mi-am zis ca, intr-adevar, mi-ar placea sa imi petrec vacanta astfel. Mai mult chiar, verificand care este cea mai buna perioada a anului pentru a vizita insula am aflat ca perioada din iulie pana in septembrie este cea propice, fiind anotimpul secetos. Cum aveam programata vacanta pentru luna iulie, nu a mai fost decat o chestiune de cateva zile sa facem un research preliminar si sa ne infiintam la Dana, agenta de turism cu care lucrasem bine si in alte ocazii, pentru a pune la cale itinerariul.

Am ales sa zburam cu Qatar Airways pana in Singapore si cu Air Asia din Singapore in Denpasar. Si cum nu ajungi in fiecare zi in Singapore am ramas si acolo 3 zile. Sejurul de 10 zile in Bali l-am impartit intre Ubud, centrul cultural al insulei, aflat in inima acesteia, si Sanur, o statiune linistita la ocean, pe coasta de est.

O oaza de hinduism intr-o Indonezie majoritar musulmana, Bali este o insula cu peisaje de poveste, cu oameni foarte credinciosi, calzi si talentati si cu traditii puternice, respectate de locuitori, traditii care m-as fi bucurat sa am mai mult timp sa le descopar.

Nu poti sa mergi in Bali fara sa stai cateva zile in Ubud. Cu cat mai multe, cu atat mai bine. Noi am stat doar trei zile, si nu a fost suficient. Fiind in centrul insulei, este si cel mai bun punct de plecare in excursii. Nu te lasa pacalit de faptul ca Bali este o insula mica. Sunt multe locuri de vizitat iar traficul pe insula este unul de cosmar, ai sa ramai surprins ca iti va lua cateva ore bune sa strabati doar 100 de km.

Imi imaginam Ubud un sat traditional, ai caror oameni traiesc din culturile de orez. Am descoperit insa un orasel frumos, cu o cultura impresionanta, cu oameni foarte talentati, artizani, muzicieni si dansatori. Bunul gust se remarca la orice pas, in boutique-uri, galerii, ateliere. Daca vrei sa faci cumparaturi, acesta este locul. Produse frumoase, deosebite, preturi accesibile. Nu am vazut obiectele kitsch care te izbesc in orice alta destinatie turistica. 

Ne-am cazat intr-un resort destul de departe de centru, intre dealuri, intr-un peisaj de vis. Era atat de liniste incat am fi stat acolo zile intregi bucurandu-ne de frumusetea locului, de miresme, de relaxare si racoare. Racoare intr-adevar, am fost surprinsi de racoarea acestui loc aflat la Ecuator (inca de copil imi imaginam ca la Ecuator nu poate fi altfel decat foarte cald).

Bucataria balineza este delicioasa si daca in Ubud abia am reusit sa ne facem o idee despre preparatele locale, ne-am familiarizat mai bine cu acestea in urma unui curs de gatit in Sanur. Restaurantele din Ubud nu ne-au impresionat insa numai prin deliciul preparatelor, ci si prin bunul gust al amenajarii, si prin atmosfera creata. In multe restaurante, baruri si cafenele era muzica live, balinezii sunt cu siguranta buni muzicieni.

Nu am ratat Monkey forest, atractie turistica evidenta in Bali. Sute de maimute macac se plimba nestingherite in padurea luxurianta printre temple si turisti. Este bine sa nu intri in teritoriul lor purtand bijuterii sclipitoare, ochelari sau alte accesorii care le-ar atrage atentia si, mai ales, sa nu ai cu tine mancare daca nu intentionezi sa le-o cedezi pe toata. Am vazut "atacuri" ale acestor maimute asupra oamenilor care aveau fructe si nu le cedau din prima. A fost mai mult sau mai putin comic, ma bucur insa ca am fost suficient de precauta si am intrat fara fructe.

Si cum as fi putut merge in Ubud fara sa il vizitez pe Ketut Liyer, tamaduitor traditional balinez, devenit celebru dupa ce a ajutat-o pe Elizabeth Gilbert sa-si gaseasca drumul si linistea, iar aceasta a scris despre el in "Eat, Pray, Love".

Am gasit un batran vesel, stirb si destul de senil, care mi-a umplut sufletul de bucurie si de o stare de bine. Citisem multe review-uri, unele destul de dure si nedrepte la adresa batranului, pe internet. 

De regula se sta un pic la rand pana sa fi primit, iei chiar un bon de ordine. Eu nu am asteptat mai mult de o ora, iar cele aproximativ 15 minute cat am stat de vorba cu el au fost extrem de placute. Citisem ce le spune in general vizitatorilor, si in mare masura aceleasi lucruri mi le-a spus si mie. Mi-a spus ca iubitul meu este chipes, iar eu sunt norocoasa. Mi-a spus ca el are o nevasta mult mai tanara ca el care il cicaleste mult si la intrebarea mea cati ani are mi-a raspuns ca nu mai stie, poate 100... Si la final mi-a spus ceva care m-a speriat putin, deoarece nu citisem sa mai fi spus asta cuiva: sa nu conduc cu viteza, ca stie el ca in occident se conduce cu mare viteza si este periculos. Hmmm...

Taximetristul care ne-a dus la Ketut si a stat cu noi cat timp am asteptat sa fim primiti, povestindu-ne despre familia lui si traditiile balineze, ne-a condus apoi la o ferma de cafea. Acolo se producea renumita cafea Kopi Luwak, cafea obtinuta din boabele ingerate de de un animal numit zibeta, expulzate apoi prin excremente, fara a fi total digerate. 

Am degustat atat Kopi Luwac cat si alte tipuri de cafea si ceaiuri cultivate local, o experienta interesanta. Daca mi-a placut Kopi Luwac? Da, mi-a placut, asa cum imi place orice cafea buna. Nu am simtit neaparat un gust aparte, dar era o cafea buna.

Din Ubud am plecat in Sanur, pe coasta de est a insulei. Dar despre asta voi scrie intr-o alta zi.