Bali, de-a lungul si de-a latul

Am stat in Bali in total zece zile. Trei dintre acestea le-am petrecut in Ubud, aceasta fiind o destinatie obligatorie pentru orice vizitator al insulei, iar restul le-am petrecut in Sanur, o statiune la malul oceanului. Deoarece timpul petrecut in Ubud a fost prea scurt, am hotarat sa pornim in descoperirea insulei din Sanur, in ciuda faptului ca Ubud, aflat in inima insulei, ar fi fost un punct de plecare mai potrivit. Bali este o insula destul de mica, avand maximum 153 km de la est la vest si nu mai mult de 112 km de la nord la sud, insa are o multime de locuri care asteapta sa le descoperi. Problema este ca, in ciuda distantelor relativ mici, drumurile sunt rele si foarte aglomerate, facand traficul foarte anevoios. Ne puseseram in gand sa facem cel putin doua excursii, am renuntat insa dupa prima, deoarece am simtit ca ne petrecem prea mult timp in masina, amintindu-ne intr-un mod nefericit de Bucuresti.

Oferte de excursii gasesti la orice pas in statiuni, organizate de agentii de turism mai mari sau mai mici. Noi am ales insa sa angajam un ghid local si ne-am lasat pe mana lui Wayan, un tanar de douazeci si sapte de ani din Sanur, care ne fusese recomandat. Mai toti taximetristii din statiuni, buni vorbitori de engleza, ofera servicii de transport cu masini confortabile, cu aer conditionat, dar si de ghizi in acelasi timp, de-a lungul si de-a latul insulei, pentru preturi absolut decente (nu mai mult de 50-60 USD pentru o excursie de o zi).   

Dupa un drum de 60 de km printre campuri de orez, plantatii de cafea si peisaje de poveste, am ajuns la Pura Ulun Danu Beratan, unul dintre cele mai importante temple hinduse din insula, unde localnicii vin sa se roage pentru  fertilitate, prosperitate si bunastarea oamenilor. Templul este construit intr-un peisaj de vis si o racoare placuta, la aproximativ 800 de metri altitudine, pe malul lacului Beratan, lac inconjurat de minunate dealuri verzi. Din pacate locul este foarte aglomerat, sute de turisti in pantaloni scurti amestecandu-se ciudat printre localnicii hindusi care isi organizeaza ceremoniile. Recunosc ca am fost si eu tentata sa trag cu ochiul, ba chiar si cu camera, la ceremoniile balinezilor.
In piata de la iesirea din templu am avut ocazia sa gustam fructe pe care nu le mai vazuseram in nicio piata de pe insula. Preturile erau pe masura locatiei turistice (si din nefericire balinezii abia asteapta sa te tocmesti cu ei, lucru care imi displace profund), insa nu rezist niciodata sa vad fructe nemaintalnite si sa nu le gust macar.

Deoarece visam la terasele de orez din plimbarile Juliei Roberts in "Eat Pray Love" inca de cand ne-am programat vacanta, urmatoarea vizita a fost la terasele de orez din Jatiluwih, aflate la sud-vest de Beratan. Cei nici 25 de kilometri pana in Jatiluwih i-am strabatut in mai bine de o ora, pe drumuri rupte si prin satuce pitoresti dar foarte sarace. Recunosc ca saracia si viata grea a acelor oameni au umbrit din bucuria calatoriei, lasandu-mi un gust amar.  
Odata ajunsi la Jatiluwih, frumusetea locurilor ne-a taiat respiratia, privelistea fiind spectaculoasa. Cat vedeam cu ochii, suprafetele imense ale dealurilor erau taiate in trepte inundate din care abia se iveau spicele de orez. Desi ne-am plimbat mult pe crestele dealurilor, nu am intrat pe terasele propriu-zise si nu am avut ocazia sa lucrez nici macar pentru cateva minute alaturi de localnici la cultivarea orezului, asa cum au facut alti turisti. Am citit insa povestirile unora care au facut asta si inteleg de ce o asemenea experienta te face sa apreciezi orezul intr-un mod cu totul nou.
Noi am ajuns in Jatiluwich intr-o zi ploioasa, nefiresc avand in vedere ca ne aflam, cel putin teoretic, in sezonul secetos. In mod normal balinezii beneficiaza de trei recolte de orez intr-un an si doar in anii foarte ploiosi au noroc si de o a patra recolta. A fost si cazul anului 2013, cand localnicii ne-au tot vorbit de schimbarile climatologice din insula si de ciudatenia zilelor ploioase in miezul lunii iulie.

Ultima destinatie a excursiei a fost Tanah Lot, pe coasta de sud-vest a insulei. Tanah Lot este o formatiune stancoasa pe malul oceanului, pe care hindusii au construit un templu in urma cu aproximativ 5 secole (Pura Tanah Lot). Frumusetea locurilor este coplesitoare. La reflux se poate ajunge usor la stanca, pe perioada fluxului insa drumul pana la stanca este acoperit de ape. Noi am ajuns la reflux, asa ca ne-am putut plimba pana la baza templului. 
Este renumita frumusetea apusului de soare la Tanah Lot, de aceea mai toti turistii ajung aici spre finalul zilei. La fel si noi, asa ca ne-am gasit cuminti locuri pe o terasa si am sorbit dintr-o nuca de cocos, asteptand sa vedem cum apune soarele in ocean. Si era cat pe ce sa il vedem, dar cu numai trei minute inainte de apus, la orizont a aparut un nor de nicaieri care a ascuns soarele. Asa ca am ratat momentele mult asteptate. Dar numai de data asta... Cand vom reveni in Bali vom merge iar in Tanah Lot, in speranta ca vom  vedea cu ochii nostri frumusetea apusului din fotografii.

Citește mai mult

Sanur, Bali

Am ajuns in Sanur in iulie 2013, dupa cateva zile minunate petrecute in Ubud.
Ne doream in aceasta vacanta si cateva zile cu relaxare la mare si la soare pentru a ne incarca bateriile. Am ales aceasta statiune din sud-estul insulei Bali, dupa ce am comparat ceea ce ne putea oferi fiecare dintre statiunile din insula. Nu suntem surferi si cu siguranta nu cautam o viata de noapte nebuna, asa ca nu am ales o statiune de pe coasta vestica (cu siguranta nu am fi ales Kuta, cea mai cunoscuta statiune din Bali). Voiam liniste, odihna si o mare fara valuri. Si exact asta am gasit in Sanur.

Plajele din Sanur sunt protejate de un recif de corali, astfel incat marea este calma, nu sunt valuri mari. Am fost insa surprinsa de dimensiunea mareelor de pe insula, cele mai mari pe care le vazusem pana atunci. In Sanur latimea plajei variaza pe parcursul zilei de la doar cativa metri la flux, cand adancimea apei la tarm este recomandata doar inotatorilor experimentati, pana la aproximativ o suta de metri la reflux, atunci cand adancimea apei era de altfel sub un metru pe o distanta de sute de metri. In perioada refluxului puteai vedea localnicii veniti sa adune in galeti crabi si creveti la distante de sute de metri de tarm.

Tsnuami-ul din 2004 nu a lovit insula Bali, aceasta avand o pozitie protejata. Asta nu inseamna ca nu este totusi vulnerabila. Nu stiu daca exista vreun sistem de avertizare, am remarcat ca singurul afis de pe plaja care continea un plan de evacuare in caz de tsunami era atat de decolorat incat nu se mai putea citi. Pot spune insa ca m-am bucurat ca am primit o camera la etajul doi al hotelului (ultimul de altfel).

Bali nu este destinatia potrivita de vacanta daca ceea ce visezi este o plaja alba cu nisip fin si apa de culoarea turcoazului. Nu plajele sunt punctul forte al insulei. Nu am vazut plaje cu nisip alb, iar mareele despre care spuneam fac plajele nu foarte atragatoare. Daca esti surfer sau kiter, probabil ar trebui sa alegi o statiune de pe coasta de vest. Daca te gandesti insa doar sa iei niste lectii de kite, ei bine, atunci chiar cred ca Sanur este locul potrivit. Apa mica la reflux si protectia recifului te vor ajuta sa te concentrezi doar asupra tehnicilor de plutire si zbor. Cel putin asta a fost experienta prietenului meu.

Am intalnit in Sanur oameni calzi si prietenosi, care ne zambeau mereu si care se bucurau sa ne fie de ajutor. Am savurat mancare delicioasa si ne-am bucurat de atmosfera calda si muzica live in mai toate restaurantele. La fel ca si in Ubud am ramas surprinsa de cat de buni muzicieni sunt balinezii. Am vazut spectacole de dans traditional. Am putut alege intre numeroasele saloane de masaj si cursuri de Yoga. Am avut ocazia sa asist la ceremonii religioase, avand in vedere ca in fiecare zi populatia hindusa are un prilej de sarbatoare. Am remarcat la orice pas, la orice poarta, ofrandele aduse zeilor, cosulete cu fructe si flori cu miros specific de pandan harum. 



Intr-una din zile ne-am hotarat sa urmam un curs de gatit, chiar in resort-ul in care eram cazati, Puri Santrian. Intamplarea a facut sa fim singurii care ne-am inscris la curs in acea zi, astfel incat am avut parte de o lectie privata. Bucatarul, Agung, un tip jovial, a transformat cursul nostru intr-o experienta memorabila. Agung fusese pentru multi ani bucatar pe vase de croaziera si avusese ocazia sa vada toata lumea. Spunea ca cel mai mult i-au placut insulele grecesti. Ciudat, nu? Noi, care avem Grecia atat de aproape, cautam frumusetea in celalalt capat al lumii. Cursul a inceput cu o vizita la piata principala a orasului, unde am facut cunostinta cu ingredientele folosite in bucataria traditionala balineza. Pe unele le stiam din bucataria thailandeza, altele le-am cunoscut cu aceasta ocazie. Intorsi la hotel am avut ocazia sa gatim impreuna cu Agung mai multe feluri de mancare, chiar dintre cele pe care le savurasem in zilele precedente in diverse restaurante de pe insula. Bineinteles ca mancarea a iesit foarte buna astfel incat ne-am bucurat de un pranz minunat gatit de noi insine. Din pacate la intoarcerea in tara nu am exersat niciuna dintre retetele invatate dar, in masura in care voi gasi ingredientele necesare, am de gand sa o fac cat de curand.

 

Am cunoscut intamplator pe insula o famile de romani care se stabilise acolo de aproape un an. Aveau, probabil, in jur de 45 de ani si doi copii, unul de varsta scolara iar celalalt student. De origine ardeleni, traisera insa multa vreme in Bucuresti. Venisera in vacanta in Bali in urma cu un an si le placuse atat de mult incat s-au hotarat sa se mute acolo. Isi schimbasera radical modul de viata, si erau fericiti cu alegerea facuta. Se intrebau de ce au facut-o asa de tarziu. Din povestirile lor imi amintesc faptul ca nu mai incaltasera pantofi de cateva luni bune. Ne-au asigurat ca ii gasim in fiecare zi, la aceeasi ora, pe digul pe care ii intalniseram. M-am tot gandit la ei de atunci...

Citește mai mult

Ubud, Bali

Recunosc ca daca nu as fi vazut filmul "Eat Pray Love" probabil ca nu as fi ajuns in Bali. Aveam alte destinatii pe lista de vise in pozitii favorabile. 

Dar in 2013 Liviu a venit cu ideea sa mergem in Bali. Mi-am amintit-o atunci pe Julia Roberts plimbandu-se cu bicicleta pe langa terase de orez si mi-am zis ca, intr-adevar, mi-ar placea sa imi petrec vacanta astfel. Mai mult chiar, verificand care este cea mai buna perioada a anului pentru a vizita insula am aflat ca perioada din iulie pana in septembrie este cea propice, fiind anotimpul secetos. Cum aveam programata vacanta pentru luna iulie, nu a mai fost decat o chestiune de cateva zile sa facem un research preliminar si sa ne infiintam la Dana, agenta de turism cu care lucrasem bine si in alte ocazii, pentru a pune la cale itinerariul.

Am ales sa zburam cu Qatar Airways pana in Singapore si cu Air Asia din Singapore in Denpasar. Si cum nu ajungi in fiecare zi in Singapore am ramas si acolo 3 zile. Sejurul de 10 zile in Bali l-am impartit intre Ubud, centrul cultural al insulei, aflat in inima acesteia, si Sanur, o statiune linistita la ocean, pe coasta de est.

O oaza de hinduism intr-o Indonezie majoritar musulmana, Bali este o insula cu peisaje de poveste, cu oameni foarte credinciosi, calzi si talentati si cu traditii puternice, respectate de locuitori, traditii care m-as fi bucurat sa am mai mult timp sa le descopar.

Nu poti sa mergi in Bali fara sa stai cateva zile in Ubud. Cu cat mai multe, cu atat mai bine. Noi am stat doar trei zile, si nu a fost suficient. Fiind in centrul insulei, este si cel mai bun punct de plecare in excursii. Nu te lasa pacalit de faptul ca Bali este o insula mica. Sunt multe locuri de vizitat iar traficul pe insula este unul de cosmar, ai sa ramai surprins ca iti va lua cateva ore bune sa strabati doar 100 de km.

Imi imaginam Ubud un sat traditional, ai caror oameni traiesc din culturile de orez. Am descoperit insa un orasel frumos, cu o cultura impresionanta, cu oameni foarte talentati, artizani, muzicieni si dansatori. Bunul gust se remarca la orice pas, in boutique-uri, galerii, ateliere. Daca vrei sa faci cumparaturi, acesta este locul. Produse frumoase, deosebite, preturi accesibile. Nu am vazut obiectele kitsch care te izbesc in orice alta destinatie turistica. 

Ne-am cazat intr-un resort destul de departe de centru, intre dealuri, intr-un peisaj de vis. Era atat de liniste incat am fi stat acolo zile intregi bucurandu-ne de frumusetea locului, de miresme, de relaxare si racoare. Racoare intr-adevar, am fost surprinsi de racoarea acestui loc aflat la Ecuator (inca de copil imi imaginam ca la Ecuator nu poate fi altfel decat foarte cald).

Bucataria balineza este delicioasa si daca in Ubud abia am reusit sa ne facem o idee despre preparatele locale, ne-am familiarizat mai bine cu acestea in urma unui curs de gatit in Sanur. Restaurantele din Ubud nu ne-au impresionat insa numai prin deliciul preparatelor, ci si prin bunul gust al amenajarii, si prin atmosfera creata. In multe restaurante, baruri si cafenele era muzica live, balinezii sunt cu siguranta buni muzicieni.

Nu am ratat Monkey forest, atractie turistica evidenta in Bali. Sute de maimute macac se plimba nestingherite in padurea luxurianta printre temple si turisti. Este bine sa nu intri in teritoriul lor purtand bijuterii sclipitoare, ochelari sau alte accesorii care le-ar atrage atentia si, mai ales, sa nu ai cu tine mancare daca nu intentionezi sa le-o cedezi pe toata. Am vazut "atacuri" ale acestor maimute asupra oamenilor care aveau fructe si nu le cedau din prima. A fost mai mult sau mai putin comic, ma bucur insa ca am fost suficient de precauta si am intrat fara fructe.

Si cum as fi putut merge in Ubud fara sa il vizitez pe Ketut Liyer, tamaduitor traditional balinez, devenit celebru dupa ce a ajutat-o pe Elizabeth Gilbert sa-si gaseasca drumul si linistea, iar aceasta a scris despre el in "Eat, Pray, Love".

Am gasit un batran vesel, stirb si destul de senil, care mi-a umplut sufletul de bucurie si de o stare de bine. Citisem multe review-uri, unele destul de dure si nedrepte la adresa batranului, pe internet. 

De regula se sta un pic la rand pana sa fi primit, iei chiar un bon de ordine. Eu nu am asteptat mai mult de o ora, iar cele aproximativ 15 minute cat am stat de vorba cu el au fost extrem de placute. Citisem ce le spune in general vizitatorilor, si in mare masura aceleasi lucruri mi le-a spus si mie. Mi-a spus ca iubitul meu este chipes, iar eu sunt norocoasa. Mi-a spus ca el are o nevasta mult mai tanara ca el care il cicaleste mult si la intrebarea mea cati ani are mi-a raspuns ca nu mai stie, poate 100... Si la final mi-a spus ceva care m-a speriat putin, deoarece nu citisem sa mai fi spus asta cuiva: sa nu conduc cu viteza, ca stie el ca in occident se conduce cu mare viteza si este periculos. Hmmm...

Taximetristul care ne-a dus la Ketut si a stat cu noi cat timp am asteptat sa fim primiti, povestindu-ne despre familia lui si traditiile balineze, ne-a condus apoi la o ferma de cafea. Acolo se producea renumita cafea Kopi Luwak, cafea obtinuta din boabele ingerate de de un animal numit zibeta, expulzate apoi prin excremente, fara a fi total digerate. 

Am degustat atat Kopi Luwac cat si alte tipuri de cafea si ceaiuri cultivate local, o experienta interesanta. Daca mi-a placut Kopi Luwac? Da, mi-a placut, asa cum imi place orice cafea buna. Nu am simtit neaparat un gust aparte, dar era o cafea buna.

Din Ubud am plecat in Sanur, pe coasta de est a insulei. Dar despre asta voi scrie intr-o alta zi.

Citește mai mult