Bali, de-a lungul si de-a latul

Am stat in Bali in total zece zile. Trei dintre acestea le-am petrecut in Ubud, aceasta fiind o destinatie obligatorie pentru orice vizitator al insulei, iar restul le-am petrecut in Sanur, o statiune la malul oceanului. Deoarece timpul petrecut in Ubud a fost prea scurt, am hotarat sa pornim in descoperirea insulei din Sanur, in ciuda faptului ca Ubud, aflat in inima insulei, ar fi fost un punct de plecare mai potrivit. Bali este o insula destul de mica, avand maximum 153 km de la est la vest si nu mai mult de 112 km de la nord la sud, insa are o multime de locuri care asteapta sa le descoperi. Problema este ca, in ciuda distantelor relativ mici, drumurile sunt rele si foarte aglomerate, facand traficul foarte anevoios. Ne puseseram in gand sa facem cel putin doua excursii, am renuntat insa dupa prima, deoarece am simtit ca ne petrecem prea mult timp in masina, amintindu-ne intr-un mod nefericit de Bucuresti.

Oferte de excursii gasesti la orice pas in statiuni, organizate de agentii de turism mai mari sau mai mici. Noi am ales insa sa angajam un ghid local si ne-am lasat pe mana lui Wayan, un tanar de douazeci si sapte de ani din Sanur, care ne fusese recomandat. Mai toti taximetristii din statiuni, buni vorbitori de engleza, ofera servicii de transport cu masini confortabile, cu aer conditionat, dar si de ghizi in acelasi timp, de-a lungul si de-a latul insulei, pentru preturi absolut decente (nu mai mult de 50-60 USD pentru o excursie de o zi).   

Dupa un drum de 60 de km printre campuri de orez, plantatii de cafea si peisaje de poveste, am ajuns la Pura Ulun Danu Beratan, unul dintre cele mai importante temple hinduse din insula, unde localnicii vin sa se roage pentru  fertilitate, prosperitate si bunastarea oamenilor. Templul este construit intr-un peisaj de vis si o racoare placuta, la aproximativ 800 de metri altitudine, pe malul lacului Beratan, lac inconjurat de minunate dealuri verzi. Din pacate locul este foarte aglomerat, sute de turisti in pantaloni scurti amestecandu-se ciudat printre localnicii hindusi care isi organizeaza ceremoniile. Recunosc ca am fost si eu tentata sa trag cu ochiul, ba chiar si cu camera, la ceremoniile balinezilor.
In piata de la iesirea din templu am avut ocazia sa gustam fructe pe care nu le mai vazuseram in nicio piata de pe insula. Preturile erau pe masura locatiei turistice (si din nefericire balinezii abia asteapta sa te tocmesti cu ei, lucru care imi displace profund), insa nu rezist niciodata sa vad fructe nemaintalnite si sa nu le gust macar.

Deoarece visam la terasele de orez din plimbarile Juliei Roberts in "Eat Pray Love" inca de cand ne-am programat vacanta, urmatoarea vizita a fost la terasele de orez din Jatiluwih, aflate la sud-vest de Beratan. Cei nici 25 de kilometri pana in Jatiluwih i-am strabatut in mai bine de o ora, pe drumuri rupte si prin satuce pitoresti dar foarte sarace. Recunosc ca saracia si viata grea a acelor oameni au umbrit din bucuria calatoriei, lasandu-mi un gust amar.  
Odata ajunsi la Jatiluwih, frumusetea locurilor ne-a taiat respiratia, privelistea fiind spectaculoasa. Cat vedeam cu ochii, suprafetele imense ale dealurilor erau taiate in trepte inundate din care abia se iveau spicele de orez. Desi ne-am plimbat mult pe crestele dealurilor, nu am intrat pe terasele propriu-zise si nu am avut ocazia sa lucrez nici macar pentru cateva minute alaturi de localnici la cultivarea orezului, asa cum au facut alti turisti. Am citit insa povestirile unora care au facut asta si inteleg de ce o asemenea experienta te face sa apreciezi orezul intr-un mod cu totul nou.
Noi am ajuns in Jatiluwich intr-o zi ploioasa, nefiresc avand in vedere ca ne aflam, cel putin teoretic, in sezonul secetos. In mod normal balinezii beneficiaza de trei recolte de orez intr-un an si doar in anii foarte ploiosi au noroc si de o a patra recolta. A fost si cazul anului 2013, cand localnicii ne-au tot vorbit de schimbarile climatologice din insula si de ciudatenia zilelor ploioase in miezul lunii iulie.

Ultima destinatie a excursiei a fost Tanah Lot, pe coasta de sud-vest a insulei. Tanah Lot este o formatiune stancoasa pe malul oceanului, pe care hindusii au construit un templu in urma cu aproximativ 5 secole (Pura Tanah Lot). Frumusetea locurilor este coplesitoare. La reflux se poate ajunge usor la stanca, pe perioada fluxului insa drumul pana la stanca este acoperit de ape. Noi am ajuns la reflux, asa ca ne-am putut plimba pana la baza templului. 
Este renumita frumusetea apusului de soare la Tanah Lot, de aceea mai toti turistii ajung aici spre finalul zilei. La fel si noi, asa ca ne-am gasit cuminti locuri pe o terasa si am sorbit dintr-o nuca de cocos, asteptand sa vedem cum apune soarele in ocean. Si era cat pe ce sa il vedem, dar cu numai trei minute inainte de apus, la orizont a aparut un nor de nicaieri care a ascuns soarele. Asa ca am ratat momentele mult asteptate. Dar numai de data asta... Cand vom reveni in Bali vom merge iar in Tanah Lot, in speranta ca vom  vedea cu ochii nostri frumusetea apusului din fotografii.