1 martie 2016

Sufleu de crab

Am considerat mereu prepararea unui sufleu mult prea complicata, asa ca multa vreme nici macar nu am indraznit sa ma gandesc ca as putea incerca sa prepar unul. Asta pana de curand.

De cand locuiesc in Slovacia, fac parte dintr-un grup international de femei care organizeaza o multime de activitati interesante. O data pe luna organizam un atelier de gatit. Gatim pe rand, preparate din bucataria tarii fiecareia dintre noi. Recunosc ca am invatat o multime de lucruri interesante de cand fac parte din acest grup.

In februarie a fost randul lui Dominique sa ne fie gazda si am gatit frantuzeste. Quiche Lorraine, Soufflé au fromage si Soufflé au crabe. Voi reveni si cu primele doua retete, dar prima pe care m-am grabit sa o repet acasa a fost cea de sufleu de crab. Sufleu pe care il gasesc absolut delicios.

Am respectat intocmai pasii si mi-a iesit un sufleu la fel de bun ca cel al lui Dominique. Acum mai trebuie doar sa investesc in niste vase potrivite pentru sufleu.

Sufleu de crab, Soufflé au crabe

Ingrediente (pentru 4-6 portii):
  • 200-250 g carne de crab (congelat sau in conserva). Eu am folosit o conserva de crab cumparata de la Marks & Spencer, care arata ca in fotografia de mai jos.
  • 60 g de branza rasa. De preferinta branza french gruyere, dar o poti inlocui si cu emmenthal.
  • 60 g de unt pentru preparare
  • 20 g de unt pentru a unge forma de copt
  • 60 g de faina
  • 6 oua
  • 300 ml de lapte
  • 1 lingura de chives (arpagic verde) tocat
  • un varf de lingurita de nucsoara
  • sare, piper.

Mod de preparare:

Princalzeste pentru 15 minute cuptorul la 220 grade C.

Prepara un sos béchamel gros: topeste untul intr-o cratita, la foc mic, fara a-l lasa sa-si schimbe culoarea. Adauga faina si amesteca folosind un tel, pentru a evita formarea unor cocoloase. Dupa ce s-a uniformizat amestecul toarna tot laptele rece. Amesteca bine si lasa sosul sa se ingroase la fic mic, amestecand mereu cu telul, timp de 10 minute.
Cand sosul e gata, da-l deoparte si lasa-l sa se raceasca bine.

Intre timp separa galbenusurile de albusuri. Bate albusurile spuma cu ajutorul unui mixer.

Amesteca galbenusurile cu sosul bechamel racit. Adauga branza rasa, nucsoara, sare si piper dupa gust si amesteca pana cand branza se topeste. Adauga apoi carnea de crab si firele de chives tocate.
Incorporeaza cu grija albusurile batute spuma in amestecul de mai sus, cu ajutorul unei spatule de silicon, astfel incat sa obtii un amestec cu o textura pufoasa.

Unge forma de copt cu unt si presara putina faina. Cand alegi forma de copt, tine cont de faptul ca sufleul va creste in cuptor.

Redu temperatura cuptorului la 200°C.

Coace sufleul timp de 40 de minute, fara sa deschizi usa cuptorului! Daca deschizi usa in timpul procesului risti ca sufleul sa nu creasca sau, daca a apucat sa creasca, sa se lase imediat. Sufleul este gata cand devine auriu inchis. 

Serveste-l imediat, cu un pahar de vin alb bun.

Bon Appétit!

Sufleu de crab, Soufflé au crabe




5 februarie 2016

Prajitura cu iaurt

Este o prajitura light, cu ingrediente putine si la indemana.

Prajitura cu iaurt

Ingrediente (pentru o forma de tort cu diametrul de 23 de cm)

  • 7 oua
  • 700 g de iaurt cu 10% grasime
  • 170 g de zahar
  • 100 g de faina
  • 1 lingurita de praf de copt
  • coaja de la o lamaie bio
  • 2 linguri de vin Marsala sau de Amaretto sau cateva picaturi de extract de vanilie
  • 1 lingura de zahar pudra (optional)
Mod de preparare

Separa albusurile de galbenusuri. 
Bate albusurile spuma, cu ajutorul unui mixer. 
Separat bate galbenusurile cu zaharul, apoi adauga iaurtul, coaja de lamaie si lichidul pentru aroma (vinul, lichiorul, vanilia), faina si praful de copt. Amesteca bine.
La final inglobeaza cu grija albusurile spuma in amestecul de galbenusuri cu iaurt, cu ajutorul unei spatule de silicon.

Toarna compozitia intr-o forma de tort pe fundul careia ai asezat hartie de copt.

Da-o apoi in cuptorul incins la 180 de grade timp de 50-60 de minute. 
Scoate prajitura din tava doar dupa ce se raceste.

Poti presara putin zahar pudra pe prajitura, inainte de a o servi.

Pofta buna!

Prajitura cu iaurt

Piept de pui umplut cu crema de branza

Si tu te plictisesti sa gatesti puiul in acelasi fel iar si iar? Eu cu siguranta o fac. De aceea incerc mereu retete noi. Cum ar fi aceasta: piept de pui crocant, la cuptor, umplut cu crema de branza.

Piept de pui umplut cu crema de branza

Ingrediente

  • 4 bucati de piept de pui (de aproximativ 150 g grame fiecare)
  • 100 g crema de branza (eu am folosit crema de branza Goldessa de la Lidl)
  • 2 linguri de patrunjel tocat
  • 1-2 catei de usturoi tocat marunt
  • 75 g de faina
  • 75 g de pesmet
  • 1 ou
  • coaja de la o lamaie
  • 1/2 lingura de zeama de lamaie
  • sare, piper
Mod de preparare

Amesteca crema de branza cu usturoiul, patrunjelul, coaja si zeama de lamaie.

Asezoneaza puiul cu sare si piper. Taie niste buzunare adanci in pieptul de pui si umple-le cu amestecul de branza. Trece bucatile de pui mai intai prin faina, apoi prin oul batut si apoi prin pesmet. Dupa aceea asaza-le intr-o tava captusita cu hartie de copt.

Da tava la cuptorul incins la 220 grade timp de 20-25 de minute (pana cand puiul este gatit si pesmetul devine auriu).

Serveste pieptul de pui cu garnitura de legume sau cu salata.

Pofta buna!

Piept de pui umplut cu crema de branza

Piept de pui umplut cu crema de branza



27 ianuarie 2016

Pui in sos cremos de cidru

Puiul in sos cremos de cidru este pur si simplu delicios. Este fraged, cremos, aromat. Il poti servi cu o garnitura simpla de couscous sau orez.

Pui in sos cremos de cidru

Ingrediente:

  • 6 pulpe de pui dezosate, cu piele
  • 100 g de ciuperci champignon taiate felii
  • 100 g de bacon taiat felii
  • 2-3 linguri de faina
  • 250 ml de cidru
  • 150 ml supa de legume (sau de pasare)
  • 3 linguri de ulei
  • 1 lingura de otet
  • 100 g de smantana
  • sare, piper
Mod de preparare:

Asezoneaza pulpele de pui cu sare, piper si presara pe ele 2 linguri de faina.
Intr-o cratita mare incalzeste doua linguri de ulei. Prajeste bucatile de pui pe partea cu piele timp de 10 minute, pana cand pielea devine aurie si crocanta.

Intre timp incalzeste o lingura de ulei intr-o cratita si prajeste bucatile de bacon timp de 3-4 minute. Adauga ciupercile si lasa-le pe foc inca 2-3 minute, pana cand se inmoaie. Adauga apoi pulpele de pui (fara uleiul in care au fost prajite). Toarna cidrul si supa, adauga otetul si lasa totul sa fiarba timp de aproximativ 15 minute (pana cand puiul va fi gatit).

Scoate apoi bucatile de pui si asaza-le alaturi de orez sau couscous. In sosul ramas pe foc adauga smantana si lasa sa mai dea doar cateva clocote. Asezoneaza cu sare si piper dupa gust. Eventual poti ingrosa putin sosul cu o lingurita de faina.

Toarna sosul pe pui inainte de servire.

Pofta buna!

Pui in sos cremos de cidru




22 ianuarie 2016

Somon la cuptor in crusta de miere si fistic

Somonul in crusta de miere si fistic a fost pentru mine dragoste la prima degustare. Combinatia este exceptionala. Si sunt sigura ca, daca il servesti alaturi de un piure de pastarnac (garnitura perfecta intr-o zi de iarna), imi vei da dreptate.

Somon cu crusta de miere si fistic

Ingrediente
  • 2 bucati de somon de aproximativ 200 g fiecare
  • 30 g de fistic fara coaja
  • 30 g de pesmet
  • 2 lingurite de miere
  • 1 lingurita rasa de cimbru
  • 1 lingurita rasa de rozmarin
  • 2 linguri de ulei de masline
  • sare si piper
Pentru piureul de pastarnac
  • 300 g de pastarnac curatat si taiat in felii
  • 15-20 g de unt
  • 2-3 linguri de lapte
  • sare si piper
Mod de preparare

Preincalzeste cuptorul la 180 grade.
Asezoneza bucatile de somon cu sare si piper. 
Lasa boabele de fistic curatate in apa fierbinte timp de aproximativ 3-4 minute. Scurge apoi apa si curata fisticul de pielite (nu te speria, se curata foarte usor). Taie boabele de fistic cu lama cutitului, pana cand obtii bucati de marimea boabelor de piper. Amesteca apoi fisticul cu pesmetul, cimbrul, rozmarinul si un praf de sare.
Unge fiecare bucata de somon cu o lingurita de miere. Trece apoi bucatile de somon prin amestecul de fistic, care va adera frumos la suprafata pestelui.
Asaza bucatile de peste intr-o tava, pe hartie de copt, toarna deasupra restul de amestec de fistic si putin ulei de masline si da tava la cuptor pentru aproximativ 25 de minute. 

Pentru piure pune la fiert pastarnacul, in apa cu putina sare. Lasa-l sa fiarba 20-25 de minute, apoi scurge-l de apa si paseaza-l alaturi de unt si lapte. Adauga sare si piper proaspat macinat, dupa gust.

Pofta buna!


Somon la cuptor in crusta de miere si fistic

19 ianuarie 2016

Salata cu pui, avocado si miere

Au trecut sarbatorile de iarna si este vremea sa ne intoarcem la salate.

Salata cu pui, avocado si miere este gustoasa si satioasa, eu o consider o cina perfecta. Ce zici sa o incerci si tu?

Salata pui avocado miere

Ingrediente:


  • 2 bucati piept dezosat de pui
  • 1 varf de lingurita de scortisoara macinata
  • 1 varf de lingurita de boia de ardei dulce
  • 1 lingura ulei de masline
  • 70-100 g frunze verzi de salata (dupa preferinta)
  • 1 avocado curatat si taiat felii
  • 8-10 rosii cherry
  • 2 linguri de seminte de dovleac
  • 2 linguri de ulei de masline pentru dressing
  • 1 lingurita de mustar
  • 1 lingura de miere
  • 1 lingurita de suc de lamaie
  • sare, piper
Mod de preparare

Incinge un gratar sau o tigaie antiaderenta. Amesteca o lingura cu ulei de masline cu scortisoara, boia, sare si piper si unge bine pieptul de pui cu acest amestec. Gateste puiul pe ambele parti pe gratarul bine incins. Taie apoi bucatile de piept in felii subtirii.

Amesteca uleiul de masline pentru dressing cu mierea, mustarul, sucul de lamaie si sare dupa gust. 

Asaza feliile de avocado si feliile de piept de pui pe frunzele de salata, presara semintele de dovleac si toarna deasupra dressingul.

Serveste imediat.

Pofta buna!

Salata pui avocado miere




12 ianuarie 2016

Prajitura de ciocolata fara faina

Prajitura aceasta este delicioasa, perfecta pentru iubitorii de ciocolata.
Reteta o am de la prietena mea, Maya, care m-a convins ca deliciile cu ciocolata sunt mult mai usor de preparat decat credeam. Tot Maya m-a invatat ca secretul acestor delicii sta in calitatea ciocolatei folosite.

Prajitura de ciocolata fara faina reteta

Prajitura de ciocolata fara faina reteta

Ingrediente (pentru o forma rotunda de prajitura cu diametrul de 20 cm):

  • 150 g ciocolata neagra de buna calitate
  • 70 g de unt la temperatura camerei
  • 6 oua
  • 100 g zahar
  • 2 linguri de Amaretto sau Rom (sau similar)/ suc de mere/ espresso
  • 160 g de migdale macinate sau nuci macinate
  • optional, pentru ornat: 
    • 150 ml smantana pentru frisca si o lingurita de zahar pudra, sau: 
    • 75 ml smantana pentru frisca si 60 g de ciocolata (neagra sau cu lapte)
Mod de preparare

Preincalzeste cuptorul la 190 grade si pregateste forma de prajitura (tapeteza cu hartie de copt fundul acesteia).

Topeste ciocolata la bain-marie (sau, mai simplu, o poti face in cuptorul cu microunde).

Separa galbenusurile de albusuri.

Bate galbenusurile cu zaharul si untul, cu ajutorul unui mixer, pana cand amestecul devine foarte cremos. Adauga ciocolata topita si amesteca. Adauga apoi lichidul (lichiorul, sau sucul, sau cafeaua) si continua sa amesteci. Adauga apoi migdalele (sau nucile) macinate si amesteca bine.

Separat bate spuma albusurile, cu ajutorul mixerului.

Inglobeaza usor, cu ajutorul unei spatule de silicon, albusurile spuma in amestecul cu ciocolata.

Toarna amestecul astfel obtinut in forma de tort si lasa prajitura in cuptor timp de 30 de minute. Scoate prajitura din cuptor si las-o sa se raceasca pe un gratar inainte de a o da la frigider.

Optional, poti orna prajitura fie cu frisca fie cu ganache de ciocolata. In ambele cazuri atat tortul cat si frisca, respectiv ganache-ul trebuie racite complet.
Pentru frisca bati separat smantana si adaugi eventual o lingurita rasa de zahar pudra
Daca alegi sa faci ganache de ciocolata, incalzesti smantana pentru frisca intr-o craticioara, adaugi ciocolata si amesteci pana cand ciocolata se dizova complet si crema devine uniforma.


Pofta buna!

Prajitura de ciocolata fara faina reteta

Prajitura de ciocolata fara faina reteta

Prajitura de ciocolata fara faina reteta

Prajitura de ciocolata fara faina reteta


15 decembrie 2015

Prajitura cu portocale si migdale

Daca iti place gustul de migdale, prajitura aceasta te va cuceri. Reteta este atat de simpla, incat nu vad cum ai putea sa dai gres, chiar daca esti la primele experiente in bucatarie.

Prajitura cu portocale si migdale

Ingrediente:

  • 6 albusuri
  • 6 galbenusuri
  • 200 g de zahar
  • 250 g de migdale macinate
  • 1 lingurita de praf de copt
  • 4 portocale medii sau 1 borcan de marmelada de portocale de buna calitate

Mod de preparare:

Daca ai ales sa folosesti portocale, curata-le de coaja, taie-le felii si fierbe-le in 300 ml de apa pana se desfac. Transforma-le apoi intr-o pasta cu ajutorul unui blender.

Incinge cuptorul la 180 de grade si pregateste o forma de prajitura cu diametrul de 22-24 de cm (tapeteza cu hartie de copt fundul acesteia).

Bate galbenusurile impreuna cu zaharul. Separat bate bine albusurile cu ajutorul unui mixer. Adauga amestecul de galbenusuri cu zahar, amestecand de data aceasta cu o spatula. Adauga si incorporeaza faina de migdale si praful de copt. La final adauga marmelada sau pasta de portocale si amesteca cu grija.

Toarna amestecul in forma de prajitura si da la cuptor 40 de minute. Dupa aceea acopera forma cu o folie de aluminiu si mai las-o in cuptor pentru 15 minute.

Lasa prajitura sa se raceasca inainte de a o taia.

Poti servi prajitura cu o lingura de duclceata de portocale.

Pofta buna!

30 noiembrie 2015

Gado gado cu sos de arahide (bumbu kacang) si frigarui de pui (chicken satay)

In urma cu mai bine de doi ani, in timpul vacantei in Indonezia, am fost cucerita de gustul sosului de arahide (bumbu kacang) care parea sa acopere orice preparat culinar local. Am urmat un curs de gatit in Sanur, Bali doar pentru a ramane cu impresia ca nu voi putea gati niciodata acasa acest sos, din cauza lipsei ingredientului principal, soiul potrivit de arahide.

Luna aceasta am participat la demonstratia culinara a prietenei mele Suzanne. Suzanne este din Olanda si, avand in vedere trecutul colonial al acestei tari, am aflat ca deliciosul sos de arahide indonezian este cumva considerat "traditional" si in Olanda. La fel si salata Gado gado. Doar ca olandezii au fost atat de practici incat au inlocuit arahidele crude cu untul de arahide, pe care il cumpara din supermarket. Nimic mai simplu deci. Pastrand acelasi gust delicios al mancarii indoneziene. Garantat!

Iti recomand cu drag sa incerci aceste preparate. Sunt o combinatie exploziva de gusturi, la care vei dori sa te intorci mereu.

Gado gado, sos de arahide, bumbu kacang, frigarui de pui, chicken satay

Ingrediente:

Gado Gado
  • Legume de sezon. Chiar si in Indonezia se folosesc diverse legume de-a lungul anului, functie de sezon. In mod traditional gasesti in aceasta salata morcovi, varza (bok choy), conopida, broccoli, castraveti, ardei, pastai de mazare, germeni de fasole mung. Eu am adaugat chiar si pastarnac.
  • Oua fierte, taiate jumatati
  • Ceapa prajita crocanta (din supermarket) sau alune prajite taiate marunt (e nevoie de ceva crocant)
  • Orez
Sos de arahide/ Bumbu kacang (pentru aproximativ 4-6 portii, il poti pastra in frigider o saptamana):
  • o conserva de 400 ml lapte de cocos
  • 250 g de unt de arahide 
  • aprox. 40 g sos de soia (de preferinta dulce)
  • 2 linguri de zahar (sau dupa gust)
  • o esalota (sau o ceapa mica), tocata marunt
  • 3 catei de usturoi, tocati
  • 1 ardei iute taiat marunt (sau dupa gust)
  • 1 tulpina de lemongrass, tocata marunt
  • o lingura de ulei de cocos, sau ulei de susan sau chiar ulei de floarea soarelui
  • 2 linguri de sos sambal sau sos de chili (le gasesti in supermarket, la standul de produse asiatice)
Frigarui de pui/ Chicken satay
  • 600 grame de piept de pui taiat cuburi
  • 3 linguri de ulei de susan (il poti inlocui cu ulei de floarea soarelui)
  • 3 linguri de sos de soia
  • 1 esalota (sau o ceapa mica), tocata marunt
  • 1 catel de usturoi, tocat
  • 1 bucata de aproximativ 2 cm de ghimbir, rasa
  • 1 lingurita de zahar
  • 1 lingura de sos sambal sau sos de chili
Mod de preparare:

Gado  Gado
Curata legumele si taie-le felii sau fasii subtiri. Castravetele si ardeiul se vor folosi crude in salata. Restul legumelor se oparesc (se fierb nu mai mult de un minut sau un minut si jumatate in apa fiarta, fara sare, in vase individuale). Legumele se asaza in straturi pe un platou. Se adauga ouale fierte taiate jumatati. Se presara alune prajite sau ceapa prajita crocanta.

Orezul se fierbe in apa cu sare sau se prepara la abur, conform indicatiilor de pe ambalaj.

Gado gado, sos de arahide, bumbu kacang, frigarui de pui, chicken satay



Sosul de arahide
Caleste in putin ulei esalota tocata, 1 catel de usturoi si ardeiul iute. Adauga laptele de cocos si untul de arahide, amesteca bine si lasa-le sa fiarba impreuna. Vor fi momente in care va parea ca sosul se taie. Nu te ingrijora. Arunca surplusul de grasime si adauga dupa caz apa fierbinte, pentru a mentine consistenta de sos (altfel are tendinta de a se ingrosa). Adauga ceilalti doi catei de usturoi, zaharul, sosul de soia, sosul sambal (sau sosul chili), lemongrass-ul. Lasa sosul sa fiarba la foc mic aproximativ 30 de minute, amestecand mereu si completand cu apa fierbinte, dupa caz. Gusta si completeaza dupa gust cu sos sambal, sos de soia, zahar, usturoi.


Gado gado, sos de arahide, bumbu kacang, frigarui de pui, chicken satay


Frigaruile de pui
Pregateste intr-un vas o marinata din toate ingredientele. Adauga bucatile de piept de pui si amesteca bine. Acopera vasul cu folie de plastic si da-l la frigider pentru cel putin 3 ore (ideal este sa il lasi peste noapte).

Asaza cuburile de piept de pui marinate pe betisoare pentru frigarui si frige-le pe toate partile pe un gratar. Sau, mai simplu, frige pe toate partile cuburile de pui marinat intr-o tigaie. Poti trisa pana la capat asezand bucatile de carne gatite pe betisoare, doar pentru servire.

Gado gado, sos de arahide, bumbu kacang, frigarui de pui, chicken satay


Serveste frigaruile de pui, alaturi de salata gado gado si orez fiert. Acopera cu un strat generos de sos de arahide.

Pofta buna!

Gado gado, sos de arahide, bumbu kacang, frigarui de pui, chicken satay

Gado gado, sos de arahide, bumbu kacang, frigarui de pui, chicken satay


8 octombrie 2015

Salata de paste cu legume

Salata de paste cu legume este un aperitiv usor, sanatos si satios. Se serveste rece, deci o poti pregati chiar de pe o zi pe alta, ceea ce este atat de practic.



Salata de paste cu legume farfalle


Ingrediente
  • 250 g de paste (poti folosi orice fel de paste scurte, dar eu cred ca farfalle sunt cele mai potrivite)
  • vreo 10 rosii cherry, taiate in jumatati sau sferturi
  • 3-4 rosii uscate
  • 4 ardei kapia copti, taiati fasii (daca ii lasi in putin otet cu apa si zahar pentru macar o jumatate de ora dupa ce i-ai copt vor fi cu atat mai gustosi)
  • 100 g masline fara samburi, sau masline cu ardei, taiate rondele
  • cateva frunze de busuioc tocate
  • 1 fir de ceapa verde tocata
  • o mana de parmezan ras
  • 3 linguri de ulei de masline
  • 1 lingurita de mustar
  • zeama de la 1/2 de lamaie
  • sare si piper dupa gust
Mod de preparare

Fierbe pastele al dente in apa cu sare. Strecoara-le si lasa-le putin sa se raceasca, apoi amesteca-le cu legumele.
Amesteca uleiul de masline cu mustarul, zeama de lamaie, sare si piper. Toarna dressing-ul astfel obtinut peste pastele cu legume si amesteca cu grija.

Le poti servi imediat, sau le poti da la frigider pentru a le manca mai tarziu. Ba chiar le poti lua cu tine pentru masa de pranz de la birou din ziua urmatoare.

Pofta buna!

Salata de paste cu legume farfalle


27 septembrie 2015

Salata cu quinoa

Trebuie sa recunosc faptul ca eu sunt un pic sceptica de cate ori aud despre superalimente precum quinoa. Gasesti pe net infinite laude pentru proprietatile acesteia. Pornind de la ideea ca e greu sa le ai pe toate, ma gandesc ca, fiind atat de sanatoase, cel mai probabil aceste superalimente fie nu sunt prea gustoase, fie ingrasa. Am zis totusi sa ii dau quinoei o sansa.

Ei bine, salata aceasta vegana nici nu te va ingrasa, caci nu vei manca prea multa avand in vedere cat este de satioasa si te asigur ca este si foarte gustoasa. Ce-ar fi sa o incerci?

salata quinoa


Ingrediente (pentru 2-3 portii):

  • 1 cana de quinoa (eu am folosit quinoa rosie, dar poti folosi la fel de bine si quinoa alba)
  • 1/2 cana de rosii taiate cubulete
  • 1/2 cana de castraveti taiati cubulete
  • 1/2 cana de ardei gras taiat cubulete
  • 1-2 fire de ceapa verde taiata marunt (atat partea alba cat si cea verde)
  • 1/2 cana de stafide
  • 1 mana generoasa de frunze de patrunjel si cateva frunze de menta, tocate
  • 1/2 lingurita de sare
  • 1 praf de piper
  • 1 lingura de ulei de masline
  • zeama de la 1/2 de lamaie

Mod de preparare

Clateste quinoa cu putina apa rece. Fierbe-o timp de 15-20 de minute intr-o cana si jumatate de apa (sau conform indicatiilor de pe ambalaj). Va capata o textura usoara si pufoasa.
Amestec-o apoi cu restul de ingrediente si ar fi bine sa o dai la rece pentru o jumatate de ora, daca mai ai rabdare.

O poti manca simpla, ca fel principal, dar daca nu esti vegana te asigur ca aceasta este o garnitura minunata.

Pofta buna!

salata quinoa

salata quinoa