Saigon, Vietnam

Am stat doar o zi in Saigon, sau Ho Chi Minh City, cel mai mare oras din Vietnam, in august 2014. In tranzit spre Hoi An din Vietnamul Central, unde urma sa petrecem la mare o saptamana de vacanta, am oscilat intre sfaturile Laurei, agenta noastra de turism, care ne-a recomandat sa nu poposim mai mult de cateva ore in Saigon si povestile lui Jodi Ettenberg, al carei blog Legal Nomads il citesc cu drag, care este indragostita iremediabil de acest oras. Am ramas in final 24 de ore in Saigon, ore petrecute in nucleul dinamic al orasului, in preajma Pietei Lam Son, inima zonei coloniale franceze.

Pot spune ca orele petrecute pe strazile Saigonului m-au fascinat dar m-au si epuizat. A traversa o strada in Saigon este o intreaga aventura, asta indiferent daca este vorba despre un bulevard larg sau o straduta "cu o banda pe sens" in acceptiunea noastra. Asta pentru ca masinile, dar mai ales scuterele, curg fara intrerupere din toate directiile, fara a respecta vreo regula de circulatie si fara a lasa impresia ca te vor lasa sa traversezi. Trebuie doar sa te aventurezi si sa te strecori printre ele, cu mult curaj, dupa parerea mea, daca vrei sa ajungi pe partea cealalta a drumului. Nu o data mi s-a intamplat ca, in momentul in care respiram usurata ca am mai resusit sa traversez o strada, sa fiu la un pas de a fi calcata de un scuter aparut in mod straniu din directia opusa decat m-as mai fi asteptat. Circulatia pe partea dreapta a autovehiculelor este doar in teorie, in practica in Saigon fiecare circula pe unde apuca. Probabil daca stai in Saigon un timp suficient de lung pentru a te obisnui cu aceasta nebunie, ajungi sa gusti cu adevarat din farmecul acestui oras.

Nu stiam exact la ce sa ma astept de la un oras socialist, eram curioasa in ce masura acesta imi va aminti de Romania copilariei mele. Adevarul este ca, in afara de cateva pancarte continand lozinci socialiste (banuiesc eu) si ceva fotografii ale conducatorilor, care existau pe alocuri, nimic nu mi-a amintit de orasele noastre socialiste de acum mai bine de 25 de ani. Orasul m-a surprins de la inceput cu un aeroport mare, modern si curat, bulevarde largi, constructii moderne si un trafic nebun.

Zona centrala are un farmec aparte, iar cladirile din Dong Khoi, construite in perioada coloniala, te poarta inapoi in timp cu un secol, in vremea Indochinei. Am avut placerea sa ne cazam, la un pret absolut decent, in Grand Hotel, hotel aflat in proprietatea statului in zilele noastre, dar care si astazi este la fel de chic precum era in perioada coloniala. La doi pasi de noi, tot pe strada Dong Khoi se afla hotelul Continental, locul de unde la jumatatea secolului trecut se lua pulsul orasului, pe terasa caruia s-au cunoscut cele doua personaje principale din romanul "Un american linistit" al lui Graham Greene. Hotelul Rex, al carui garaj a servit drept comandament al ofiterilor americani in timpul razboiului si la fel de celebrul hotel Caravelle, dar si cladirea Operei, Catedrala Notre Dame, Hotel de Ville sau o multime de alte cladiri cu arhitectura franceza te duc cu gandul la Paris, doar daca poti face abstractie de miile de scutere care curg insa haotic de-a lungul strazii.

Noi suntem mari fani ai pietelor traditionale, pe care le cautam in toate locurile in care ajungem. De data aceasta am vizitat piata Ben Thanh, in zona centrala a orasului. De o dimensiune impresionanta, Ben Thanh este genul de piata in care se vand de toate, insa noi am fost interesati doar de zona in care se vindeau fructe, legume si peste. Suntem fascinanti de bogatia, diversitatea si gustul fructelor din aceasta parte a lumii.

Din Saigon am zburat catre Da Nang, in centrul Vietnamului, si ne-am indreptat apoi catre Hoi An, unde am petrecut opt zile de incantare si relaxare totala la malul marii Chinei de Sud.