14 aprilie 2020

Pui adobo

Aceasta este o idee de pui gatit delicios dupa o reteta filipineza.

Pui adobo

Ingrediente

  • 4 pulpe superioare de pui, cu os si piele
  • 75 ml de sos de soia
  • 75 ml de otet de orez
  • 200 ml de lapte de cocos
  • 1 bucata de 3 cm de ghimbir
  • 6 catei de usturoi
  • 150 g de ciuperci (optional)
  • un fir de ceapa verde
  • 1 lime
  • 1 portocala sau 1 mandarina
  • 2 linguri de ulei
Mod de preparare

Pregateste o marinada din sosul de soia, otetul de orez, ghimbirul ras, usturoiul pisat, zeama de lamaie si portocala (sau mandarina). Cresteaza pielea pulpelor de pui in 2-3 locuri si lasa puiul la marinat, in frigider, pentru cel putin 30 de minute.

Scoate bucatile de pui din marinada si prajeste-le usor in ulei, pe ambele parti, intr-o cratita. Adauga ciupercile, marinada si eventual o ceasca de apa. Lasa puiul sa se gateasca timp de 40 de minute. Scoate puiul pe un platou si adauga laptele de cocos peste sosul din cratita. Mai lasa pe foc sosul pentru aproximativ 5 minute (pana cand obtii consistenta potrivita), apoi toarna sosul peste pui, pentru servire.

Decoreaza cu ceapa verde taiata.

Serveste puiul cu orez fiert.


Pofta buna!

Pui adobo

Pui adobo





  

Paste cu scoici

Cele mai potrivite paste pentru aceasta reteta sunt spaghetti. Eu folosesc cel mai adesea midii ca fiind cele mai la indemana scoici. Poti insa folosi si alt tip de scoici sau fructe de mare. Ideal ar fi sa cumperi midii vii, sa le cureti si sa le fierbi chiar tu. Eu insa cumpar de regula scoici deja preparate in sos sau scoici congelate, cu rezultate foarte bune, caz in care reteta de mai jos este gata in 15 minute.


Paste scoici midii

Ingrediente


  • 200 g de paste
  • 500 g de midii
  • 1 ceapa medie
  • 3 catei de usturoi
  • 2 rosii
  • o mana de patrunjel tocat
  • 2 linguri de ulei de masline
  • sare si piper dupa gust
Mod de preparare

Fierbe pastele in apa cu sare pentru o perioada mai scurta cu un minut decat timpul recomandat pe  ambalaj.

Cresteaza coaja rosiilor si fierbe-le timp de un minut, pentru a le curata usor de coaja. Toaca-le apoi marunt. Toaca ceapa si caleste-o in cele doua linguri de ulei, impreuna cu usturoiul taiat marunt. Adauga sosul scoicilor (fie sosul scoicilor cumparate deja preparate, fie o ceasca din apa in care ai fiert chiar tu scoicile), rosiile tocate, sare, piper si o ceasca din apa in care ai fiert pastele. Lasa-le sa fiarba impreuna timp de 2 minute si adauga apoi o parte din patrunjel.

Amesteca pastele scurse de apa in care au fiert cu sosul preparat si mai lasa-le pe foc timp de un minut.

Adauga peste paste restul de patrunjel si scoicile pentru servire.


Pofta buna!

Paste scoici midii






  

3 aprilie 2018

Cheesecake cu lime

Revin cu o noua reteta de cheesecake, cea de-a saptea pe care am experimentat-o si de care sunt mai multumita decat de toate celelalte incercate pana acum. Stiu ca asa spun de fiecare data, dar tocmai aceasta este ideea: sunt bucuroasa sa incerc mereu retete noi, in dorinta de a o gasi pe cea mai buna.

Ce ma incanta la aceasta reteta este faptul ca am eliminat riscul de aparitie al unei crapaturi la suprafata prajiturii (sursa mea prinicpala de stress cand pregatesc un cheesecake in cuptor). Ingredientul miraculos: laptele condensat indulcit.

Cheesecake lime


Iata deci reteta, pentru un de tort cu diametrul de 23 de cm:

Ingrediente
  • 250 grame de biscuiti
  • 125 grame de unt
  • doua conserve de lapte condensat indulcit, de cate 400 de grame fiecare
  • 500 de grame de mascarpone (sau 250 grame de mascarpone si 250 grame de ricotta)
  • 5-6 fructe de lime
  • 2 oua + 2 galbenusuri de ou
Mod de preparare

Pentru blat zdrobeste biscuitii (cel mai usor o faci cu blender-ul sau cu robotul de bucatarie) si amestesca-i cu untul topit. Asaza compozitia pe fundul formei de tort pe care ai tapetat-o cu hartie de copt. Preseaza cu o lingura sau o spatula pentru a obtine o suprafata uniforma. Lasa tava in congelator cam 10 minute sau in frigider aproximativ 30 de minute.

Incinge cuptorul la 160 de grade.

Pregateste amestecul de branza. Amesteca laptele condensat cu branza (mascarpone sau ricotta) si adauga zeama de la 4-5 fructe de lime (e de preferat sa nu reduci numarul acestora; ele nu vor ameliora numai gustul prea dulce dat de cantitatea mare de zahar din laptele condensat, dar vor da si o aroma deosebit de placuta prajiturii). Adauga coaja rasa a unui lime, ouale intregi plus galbenusurile de ou si amesteca totul cu ajutorul unui mixer, la viteza mica, pana cand compozitia devine uniforma. Toarna apoi compozitia peste blatul racit si da prajitura la cuptor pentu 40 de minute.

Scoate prajitura din cuptor dupa cele 40 de minute si desprinde-o usor cu varful unui cutit ascutit de peretii formei de tort. Las-o sa se raceasca bine inainte de a o da la frigider, unde o vei lasa macar pentru 4-5 ore (sau cel mai bine intrega noapte).
Scoate-o din forma de tort abia dupa ce a stat suficient in frigider.

Orneaz-o cu felii si coaja rasa de lime.

Pofta buna! 

Cheesecake lime



  

17 iulie 2017

Pulpe de rață la cuptor

Slovacilor le place carnea de rață.
Cand vine toamna, friptura de rață și cea de gâscă apar negresit in meniurile restaurantelor traditionale din Bratislava si imprejurimi. Carnea este destul de grasa si greu de digerat, dar o data pe an putem incerca un asemenea festin.

Daca insa vreau sa gatesc acasa pulpe de rață, folosesc o reteta simpla, in care cuptorul face toata treaba. Eu trebuie doar sa ma inarmez cu rabdare. Dureaza vreo doua ore.

Pulpe de rață la cuptor

Ingrediente

  • 2 pulpe de rață
  • 4 morcovi
  • zeama de la 1/2 de lamaie
  • 1 ceasca de apa
  • 4 catei de usturoi
  • 1 ceapa
  • 1 lingura de frunze de rozmarin proaspat
  • 1lingurita de cimbru proaspat sau uscat
  • cateva frunze de chives sau ceapa verde
  • sare, piper
Mod de preparare

Cresteaza usor pielea de pe pulpe, din loc in loc, cu un cutit foarte ascutit, fara sa ajungi la carne. 
Asezoneaza bine pulpele cu sare si piper.
Curata morcovii si asaza-i pe fundul tavii de copt, alaturi de ceapa taiata in sferturi si doi catei de usturoi in coaja.
Asaza deasupra morcovilor pulpele de rață, cu pielea in jos. Toarna deasupra lor zeama de lamaie si apa din ceasca. Lipeste de pulpe ceilalti catei de usturoi, taiati pe jumatate.  Presara deasupra frunzele de rozmarin si cimbru.
Acopera tava cu o folie de aluminiu si da-o la cuptor, la 180 de grade.
Dupa vreo 40 de minute, scoate tava din cuptor intoarce pulpele, pune folia la loc si mai lasa inca vreo 30 de minute. Da apoi folia la o parte si mai da tava in cuptor macar vreo 40-45 de minute, pana cand pielea va deveni foarte crocanta. Nu-ti face griji, la interior carnea va ramane frageda si nu se va usca.

Iti promit ca nu o sa iti para rau ca ai asteptat doua ore.

Presara peste friptura si legume frunzele verzi de chives inainte de a servi. 

Pofta buna!

Pulpe de rață la cuptor

Pulpe de rață la cuptor




12 iunie 2017

Pachețele de primăvară thailandeze (Thai Spring Rolls)

Probabil ai comandat de multe ori pachetele de primavara in restaurante asiatice, dar ce spui sa incerci sa le prepari tu? La prima vedere poate te va speria lista ingredientelor, insa toate aceste ingrediente se gasesc acum in supermarket-uri sau in magazinele cu specific asiatic din Romania. Indrazneste!

Spre deosebire de cele vietnameze, pachetelele de primavara thailandeze sunt prajite, semanand mai degraba cu cele chinezesti.

Pachetele de primavara(Thai Spring Rolls)


Ingrediente (pentru 24-28 pachetele)

  • 4-6 ciuperci chinezesti sau shiitake uscate, lasate in apa cateva minute, pana cand se inmoaie
  • 50 g de fidea tip glass noodles (Mung Bean Vermicelli), inmuiate in apa fierbinte timp de 3-4 minute (sau conform indicatiilor de pe ambalaj)
  • 2 linguri de ulei
  • 2 catei de usturoi tocat
  • 1-2 ardei iuti fara seminte, tocati
  • 225 g de carne de porc tocata
  • 50 g de creveti gatiti
  • 2 linguri de sos de peste
  • 1 lingurita de zahar
  • 1 morcov dat prin razatoarea mare
  • 2 fire de ceapa verde toacate
  • 50 g de muguri de fasole mung
  • 1 lingura de frunze de coriandru tocate
  • piper dupa gust
  • 24-28 foi pentru pachetele (spring roll wrappers), ideal patrate (aprox. 15x15 cm) din faina de grau, dar poti folosi si din cele rotunde, din orez, care se gasesc mai usor
  • 2 linguri de faina, in cazul in care folosesti foi din faina de porumb

  • ulei vegetal, pentru prajire
  • sos de chili dulce, pentru servire

Mod de preparare

Usuca ciupercile si taie-le marunt. Usuca fideaua (glass noodles) si tai-o, cu o foarfeca in bucati de aproximativ 5 cm.

Incinge 2 linguri de ulei intr-o tigaie, adauga usturoiul si ardeiul iute si prajeste-le cam 30 de secunde. Adauga carnea de porc tocata, si lasa pe foc, amestecand mereu, pana cand carnea este gatita.

Adauga fideaua, ciupercile si crevetii. Asezoneza cu sos de peste, zahar si piper. Mai lasa pe foc aproximativ 2 minute apoi rastoarna intr-un castron.

Adauga deasupra morcovul, mugurii de fasole, ceapa verde si coriandrul. Amesteca bine.

Pachetele de primavara(Thai Spring Rolls)


Daca folosesti foi din faina de grau, amesteca intr-o ceasca cele doua linguri de faina cu putina apa, formand o pasta cu care vei lipi pachetelele. Asaza o lingura plina de compozitie in mijlocul foii. Acopera compozitia cu partea de jos a foii, pliaza partile laterale, apoi rasuceste intreg pachetelul. Lipeste partea de sus cu putina pasta de faina.

Daca folosesti foi de orez, scufunda-le 2 secunde in apa, sa se inmoaie, dupa care adaugi compozitia si rulezi pachetelul in acelasi mod.

Pachetele de primavara(Thai Spring Rolls)

Pachetele de primavara(Thai Spring Rolls)

Pachetele de primavara(Thai Spring Rolls)


Incinge uleiul intr-o tigaie adanca. Prajeste pachetelele pe ambele parti pana cand devin crocante si aurii. Scoate-le din tigaie si usuca-le pe servetele de bucatarie.

Serveste-le calde, alaturi de sos dulce de chilli.

Pachetele de primavara(Thai Spring Rolls)

Pachetele de primavara(Thai Spring Rolls)

Pofta buna!


1 iunie 2017

Budincă de tapioca și lapte de cocos

Tapioca nu este inca foarte populara in Romania, poate nici in alte tari europene. Poti gasi insa perle de tapioca in magazinele naturiste sau in cele cu produse asiatice.

Budinca de tapioca este gustoasa si se prepara foarte usor. Daca o combini cu fructe va fi cu atat mai delcioasa. Eu am aceasta reteta de la prietena mea Diana, care a copilarit in Asia si stie o multime de retete din acea parte a lumii.

tapioca budinca

Ingrediente (pentru 6 portii)

  • 90 g de perle mici de tapioca 
  • 500 ml de apa 
  • 100 g de zahar
  • 250 ml de lapte de cocos 
  • 1/2 lingurita de sare (sarea nu este optionala, ea face diferenta)
  • 300 g de fructe tropicale, taiate in bucati mici
Mod de preparare

Adu apa la temperatura de fierbere, adauga perlele de tapioca si o lingura de zahar. Amesteca, apoi acopera cratita cu un capac si lasa la foc mic, astfel incat sa fiarba incet. Amesteca din nou peste cinci minute si lasa sa fiarba usor in continuare, pana cand perlele de tapioca devin translucide iar lichidul devine gros si lipicios. Va dura aproximativ inca 15 minute. Perlele de tapioca nu vor deveni total translucide; unele vor ramane alb-opace in centru chiar si atunci cand sunt gatite. Ca sa te asiguri, gusta cu o lingurita si simte daca perlele sunt moi dar usor elastice, fara sa fie dure in centru.

Adauga laptele de cocos si sarea si amesteca. Ia cratita de pe foc. Cat timp amestecul este cald inca, adauga restul de zahar  si amesteca usor, cu grija (o spatula de silicon este ideala in acest scop). Zaharul trebuie sa se dizolve complet.

Lasa budinca sa se raceasca pana la temperatura camerei, apoi da-o sa se raceasca total in frigider. 

In acest timp poti curata si taia fructele.

Serveste budinca rece, in boluri pentru desert, acoperita cu fructele taiate. 

Budinca rezista trei zile in frigider, insa fructele trebuie pregatite doar inainte de servire.

Pofta buna! 

tapioca budinca

tapioca budinca

24 aprilie 2017

Pui cu sparanghel și ghimbir

A inceput sezonul sparanghelului si oferta de sparanghel este bogata in piete si supermarket-uri.

De data aceasta iti propun o reteta simpla de pui cu sparanghel si ghimbir. Ghimbirul ii va da preparatului o aroma asiatica placuta.



Ingrediente

  • 1 bucata piept de pui
  • 8 bucati de sparanghel verde
  • 2 bucati de ceapa verde
  • o bucata de aproximativ 5 cm de ghimbir
  • 3 lingurite de amidon de porumb
  • 4-5 catei de usturoi pisati
  • 2 linguri de sos de soia
  • 1 lingura de zahar
  • 1 lingura de coniac
  • 2-3 linguri de ulei
  • sare
Mod de preparare

Curata ghimbirul, taie-l in doua bucati egale, apoi taie-l in bucati subtiri, pe lungime, ca niste bete de chibrit.
Rupe si indeparteaza partea lemnoasa a sparanghelului. Taie sparanghelul in bucati de 4-5 cm. La fel si ceapa verde.
Dizolva doua lingurite de amidon in 150 g de apa rece (daca ai cumva supa de legume o poti folosi cu mare succes in locul apei).

Taie pieptul de pui in fasii subtiri si nu foarte lungi. Asaza bucatile de pui intr-un castron in care adaugi apoi o jumatate din cantiatatea de usturoi, o jumatate din cantitatea de ghimbir, 1 lingurita de amidon de porumb, zaharul, sosul de soia si coniacul. Amesteca bine. Daca timpul ti-o permite poti lasa puiul la marinat macar o jumatate de ora. Daca esti insa in graba, poti trece mai departe.

Incinge 1-2 linguri de ulei intr-o tigaie. Adauga sparanghelul si ceapa verde, restul de usturoi pisat, restul de ghimbir si un praf de sare. Salta amestecul in tigaie, adauga 50 g de apa si lasa tigaia pe foc nu mai mult de 2-3 minute. Apoi rastoarna sparanghelul intr-un castron si foloseste aceeasi tigaie pentru a praji carnea.

Incinge restul de ulei in tigaie si adauga bucatile de pui marinat. Intoarce puiul pe toate partile pana cand acesta se rumeneste usor. Adauga deasupra sparanghelul, toarna apa (sau supa) in care ai dizolvat amidonul si mai lasa pe foc doar doua minute.

Serveste preparatul cu garnitura de orez fiert sau gatit la abur.

Pofta buna!

Pui cu sparanghel si ghimbir

Pui cu sparanghel si ghimbir


21 aprilie 2017

Orez cu pui, caju și ananas

O reteta simpla, pe care am aflat-o la cursul de gatit pe care l-am facut de curand in Thailanda.

Orez pui caju ananas Thailanda

Ingrediente

  • 175 g de orez jasmine
  • 75 g nuci caju
  • 1/2 piept de pui
  • 2 felii de ananas (poti folosi si ananas din compot) taiate in cuburi mari
  • 20 ml sos de soia
  • 1 lingura de zahar
  • 1 lingurita de pudra de curry
  • 1/2 morcov taiat in cuburi mici
  • 1 ceapa mica taiata in sferturi
  • 2 fire ceapa verde (doar partea verde), taiate in bucati de 2-3 cm
  • doua linguri de ulei (de preferinta ulei de susan)
Mod de preparare

Fierbe sau prepara la abur orezul (conform indicatiilor de pe ambalaj).
Taie pieptul de pui in bucati subtiri. Incinge uleiul intr-un wok sau intr-o tigaie. Prajeste puiul pe toate partile cam cinci minute. Adauga apoi ceapa, morcovii, praful de curry si nucile caju si mai lasa 1 minut. Urmeaza ananasul, apoi orezul fiert. Toarna deasupra zaharul si sosul de soia, amesteca bine si mai lasa doar un minut pe foc sa se imbine gusturile. Adauga ceapa verde chiar inainte de a lua de pe foc.

Pofta buna!

Orez pui caju ananas Thailanda

11 aprilie 2017

Koh Pha Ngan, Thailanda

Am revenit in Thailanda dupa cinci ani, in 2017. Si nu stiu cum am facut ca am ales Koh Pha Ngan, o insula la doar 15 km de cea pe care am fost in 2012 (Koh Samui). Mai mult chiar, nu stiu cum am facut ca am ales o insula pe care se poate ajunge numai cu barca. Iar mie imi este foarte frica de barci si de valuri.

Ei bine, trecand peste partea cu barca si cu valurile, Koh Pha Ngan s-a dovedit o alegere excelenta.
Si poti ajunge aici si cu ferry-boat-ul, fie de pe continent, fie din Koh Samui, nu neaparat cu o barca rapida, asa cum am facut noi. Insa pe mine toata lumea a incercat sa ma convinga ca transferul oferit de hotel cu propria barca rapida, din Bangkrak Pier (la 5 minute de aeroportul din Samui) direct pe plaja din fata hotelului este o varianta incomparabil mai buna decat transferul cu ferry-boat-ul care acosteaza exact in partea opusa a insulei. Ti-as arata poze facute din barca, dar aveam degetele prea stranse de scaun ca sa mai pot tine aparatul de fotografiat. As dori sa mentionez insa ca eram singura persoana speriata din barca, ceilalti cativa turisti si echipajul erau absolut relaxati si se bucurau de calatorie, iar dupa parerea lor valurile nici nu erau prea mari.

Koh Phangan

Insula are vreo 12000 de locuitori care traiesc in principal pe coasta. Centrul insulei este muntos si greu accesibil, astfel incat descoperi ca este dificil sa ajungi dintr-un loc in altul chiar daca uitandu-te pe harta distantele par a fi mici. Noi am stat intr-un hotel de pe plaja Thong Nai Pan din partea de nord-est a insulei, insa pentru a vizita satul de pescari Chaloklum din nordul insulei, trebuia sa facem un ocol prin Thong Sala, orasul principal din sudul insulei. Bineinteles ca o varianta mai buna pentru cei mai multi ar fi fost drumul cu barca. Nu insa si pentru mine si nu voi mai reveni asupra motivelor.

Insula este renumita pentru Full Moon Parties, petrecerile nebune organizate pe plaja Haad Rin in noptile cu luna plina. Nu stiu despre aceste petreceri mai mult decat ceea ce am citit, pentru ca nu a fost nicio noapte cu luna plina pe parcursul sederii noastre si, chiar daca ar fi fost, am dubii serioase ca as fi participat la petrecere (probabil am fi fost cel mai in varsta si treaz cuplu de pe plaja respectiva). E adevarat ca am ratat ocazia participarii si la un Half Moon Party organizat intr-una din serile noastre pe insula. Poate data viitoare.

Koh Phangan

Koh Phangan

Koh Phangan

Koh Phangan

Pe plaja noastra erau patru hoteluri si ceva oportunitati de cazare pentru backpackers. In zona existau numeroase restaurante pentru toate buzunarele. Si saloane de masaj. Si farmacii. Si magazine. Nu stiu daca neaparat in ordinea asta. Bineinteles ca unele din principalele motive pentru care am revenit in Thailanda au fost mancarea extraordinara si masajele thailandeze, iar de farmacie nu am avut nevoie, asa ca nu am avut de ce ne plange. Simplu, frumos si nesofisticat, asa cum iti doresti sa fie o vacanta in Thailanda, daca nu alegi o insula foarte populara.

Koh Phangan

Koh Phangan

Koh Phangan

Koh Phangan

Koh Phangan

Cum spuneam, pe insula te misti probabil cel mai bine cu barca. Exista insa si varianta inchirierii unui scuter, varianta care nu cred ca este rea, insula nefiind aglomerata iar traficul bun si pentru incepatori. Cel putin in luna martie, cand am fost noi. Bineinteles ca poti merge si cu taxiul, un pic cam scump totusi (pentru Thailanda).

Noi am facut un tur al insulei si ne-am bucurat in principal de plaje, care mai de care mai frumoase.

Koh Phangan


Koh Phangan

Koh Phangan

Koh Phangan




Poti face snorkeling in jurul insulei sau, mai bine, daca esti curajos poti merge cu barca pana in Parcul National Marin Angthong.
Poti incerca drumetii montane pe insula si poti ajunge usor la doua cascade laudate dar nu neaparat spectaculoase.
Poti calari si elefanti, daca doresti asta, poate este mai bine insa ca inainte sa te documentezi asupra metodelor prin care sunt imblanzite aceste animale pentru distractia noastra (pentru a nu avea regretele pe care le am eu dupa ce am facut elephant trekking in Samui).
Iar daca esti pasionata de yoga, probabil ca insula Pha Ngan este o alegere foarte buna pentru tine.
Poti face cursuri de masaj sau cursuri de gatit. Bineinteles ca eu nu am ratat un curs de gatit nici de data aceasta. Am facut unul simplu, la un restaurant de pe strada, unde am ales patru preparate din meniu, le-am gatit impreuna cu bucatarul si apoi le-am mancat.

Koh Phangan

Koh Phangan

Koh Phangan

Koh Phangan

Iar sambata spre seara du-te neaparat in Thong Sala, orasul principal al insulei. Incepand de pe la ora 17 si pana seara tarziu, de-a lungul strazii principale se organizeaza "Walking Street" o piata volanta de unde poti cumpara orice, incepand cu haine, decoratiuni, suveniruri si terminand cu orice ti-ai dori sa mananci cand esti in Thailanda (chiar si ceva insecte prajite). Ar fi bine sa nu mananci nimic inainte. Sunt si multi turisti, dar cred ca cei mai multi cumparatori sunt localnici.

Koh Phangan

Koh Phangan

Koh Phangan


Koh Phangan


Koh Phangan

Koh Phangan

Koh Phangan

Koh Phangan

As mai spune ca noi nu am avut niciun strop de ploaie in noua din cele zece pe care le-am petrecut in Golful Thailandei, in luna martie 2017. Asta dupa cateva luni foarte ploioase si in ciuda prognozelor care nu erau deloc optimiste. Martie este o luna buna de vizitat Thailanda, oricare parte a ei, daca suporti temperaturile ridicate.