Cum am ajuns in vacanta in Vietnam? Incercam sa organizez o vacanta de vara in Malaezia, combinand cateva zile in Kuala Lumpur cu o saptamana, cel putin, in Langkawi. Dupa dezamagirea provocata de ofertele tour operatorilor celebri pentru aceasta destinatie, am ajuns la CK Pan Asia, o agentie micuta cu un sediu cochet, la cinci minute de apartamentul meu din Bratislava. La CK Pan Asia am cunoscut-o pe Laura, proprietara agentiei. O femeie care organizeaza slovacilor vacante perfecte in Asia de Sud-Est, acolo unde ea insasi a locuit timp de 14 ani. Ea nu recomanda niciun hotel, niciun restaurant sau cafenea si nicio excursie inainte ca ea insasi sa le fi incercat. Laura mi-a spus de la inceput ca nu am ce cauta in Langkawi in luna august, aceasta fiind o destinatie potrivita in timpul iernii europene. Trebuie sa recunosc ca ma lasasem influentata de anumite review-uri care prezentau luna august ca fiind suficient de buna pentru plaja in Langkawi. Dupa cateva minute de discutii in care i-am povestit Laurei cum vad eu vacanta perfecta, ea mi-a propus sa incerc Vietnam. Propunerea initiala a fost pentru Vietnamul Central si de Nord. Deoarece vizitarea Vietamului de Nord implica si trei zile petrecute in barca in superbul Halong Bay (ce destinatie, totusi!) si avand in vedere teama mea de apa, am ales sa inlocuiesc Nordul Vietnamului cu Cambodgia pentru a doua parte a vacantei. Am obtinut astfel o vacanta de vis, indraznesc sa spun chiar cea mai frumoasa din toate vacantele mele de pana acum.
Asa am ajuns in Hoi An, un orasel din centrul Vietnamului, dupa un zbor intern de o ora intre Saigon si Da Nang, urmat de un drum de jumatate de ora cu masina de-a lungul coastei Marii Chinei de Sud. Am stat in Hoi An timp de opt zile. Opt zile de rasfat, relaxare si descoperire a unei bucatarii extraordinare, cea vietnameza, una dintre cele mai sanatoase si delicioase bucatarii de pe glob. Orasul propriu-zis este un vechi port comercial, construit incepand cu secolul al XVI-lea, dar constructiile actuale dateaza de la reconstructia din secolul al XIX-lea. Hoi An este unul dintre cel mai bine conservate porturi vechi din Asia de Sud Est, fiind inclus de Unesco in Lista Patrimoniului Universal. Atractiile turistice sunt concentrate pe trei stradute principale, printre casele patinate ale negutatorilor. O alta strada, de-a lungul raului te atrage cu nenumarate restaurante care servesc preparate traditionale delicioase.
Exista numeroase hoteluri pe stradutele din centrul orasului, insa resorturi cochete se ridica la 5-6 km de aglomeratia orasului, pe malul marii. Acestea sunt mai rare decat in orice destinatie turistica in care am ajuns si am inteles ca sunt toate construite in ultimii ani. Potentialul turistic al zonei este extraordinar, plajele sunt superbe si inca aproape pustii, oferta de hoteluri si restaurante este inca destul de saraca, dar in crestere. Probabil ca acum zece ani doar barcile pescarilor din zona ajungeau pe plajele pustii. Sunt sigura ca, avand in vedere ritmul de dezvoltare, cu totul altfel va arata zona peste cinci ani. Ma bucur ca am apucat sa fiu acolo acum, cand Hoi An nu este inca o destinatie pentru turismul de masa.
Ne-am cazat intr-un resort pe malul marii pe care il recomand cu drag, Hoi An Boutique Resort. Preturi decente, servicii foarte bune, plaja si piscina perfecte, apa marii in jur de treizeci de grade. Cred ca nu eram in total nici 100 de turisti in resort. In fiecare dupa-amiaza am luat masa intr-unul dintre restaurante aflate pe plaja, cam la un kilometru si jumatate distanta la sud de hotel. Drumul il faceam pe jos, pe malul marii si nu am fi renuntat pentru nimic la placerea acestui drum, chiar daca folosind bicicletele puse la dispozitie de hotel am fi ajuns in doar cinci minute, iar cu taxi-ul, pentru un pret modic, in numai un minut. Restaurantele serveau in general preparate traditionale bazate pe fructe de mare, peste, legume proaspete si orez. Si celebra supa Pho, pe care vietnamezii o mananca de regula la micul dejun (dar pe care eu am servit-o la pranz). Ne-a placut in mod special un restaurant de familie la care, rand pe rand, membrii familiei au venit sa imi atraga atentia de cate ori nu combinam corect preparatele cu sosurile sau cu orezul. Ne-am indragostit de mancarea vietnameza, motiv pentru care ne-am inscris, fireste, la un curs de gatit.
Cursul de gatit l-am facut la Scoala de Gastronomie Red Bridge, aflata intr-o zona fermecatoare la care am ajuns cu barca dupa un drum de patru km din centrul orasului. In fapt cursul a inceput cu o vizita la cea mai mare piata din Hoi An, unde am revenit apoi zilnic pentru a cumpara fructe proaspete. Am ales cursul de o jumatate de zi, in care am aflat, printre altele, secretele prepararii delicioaselor pachetele de primavara vietnameze. Din pacate nu am gatit si atat de gustoasa supa Pho (Pho Bo si Pho Ga), aceasta facand parte doar din meniul cursului de o zi. Ne-am intors din Vietnam cu mai multe carti de retete, cu anumite ingrediente mai greu de gasit pe aici, ba chiar si cu cateva ustensile pentru gatit, asa ca in curand voi incerca sa reproduc acasa preparate vietnameze. Abia astept sa exersez ceea ce am invatat acolo.
Vietnamezii au copii frumosi, prietenosi si veseli, cum numai in Asia exista. Strazile rasuna de vocile lor cristaline, zambetele lor iti fac ziua mai buna.
Dupa perioada de relaxare din Vietnam am plecat la Siem Reap in Cambodgia, unde am petrecut trei zile active (prea putine, din pacate).
Am stat doar o zi in Saigon, sau Ho Chi Minh City, cel mai mare oras din Vietnam, in august 2014. In tranzit spre Hoi An din Vietnamul Central, unde urma sa petrecem la mare o saptamana de vacanta, am oscilat intre sfaturile Laurei, agenta noastra de turism, care ne-a recomandat sa nu poposim mai mult de cateva ore in Saigon si povestile lui Jodi Ettenberg, al carei blog Legal Nomads il citesc cu drag, care este indragostita iremediabil de acest oras. Am ramas in final 24 de ore in Saigon, ore petrecute in nucleul dinamic al orasului, in preajma Pietei Lam Son, inima zonei coloniale franceze.
Pot spune ca orele petrecute pe strazile Saigonului m-au fascinat dar m-au si epuizat. A traversa o strada in Saigon este o intreaga aventura, asta indiferent daca este vorba despre un bulevard larg sau o straduta "cu o banda pe sens" in acceptiunea noastra. Asta pentru ca masinile, dar mai ales scuterele, curg fara intrerupere din toate directiile, fara a respecta vreo regula de circulatie si fara a lasa impresia ca te vor lasa sa traversezi. Trebuie doar sa te aventurezi si sa te strecori printre ele, cu mult curaj, dupa parerea mea, daca vrei sa ajungi pe partea cealalta a drumului. Nu o data mi s-a intamplat ca, in momentul in care respiram usurata ca am mai resusit sa traversez o strada, sa fiu la un pas de a fi calcata de un scuter aparut in mod straniu din directia opusa decat m-as mai fi asteptat. Circulatia pe partea dreapta a autovehiculelor este doar in teorie, in practica in Saigon fiecare circula pe unde apuca. Probabil daca stai in Saigon un timp suficient de lung pentru a te obisnui cu aceasta nebunie, ajungi sa gusti cu adevarat din farmecul acestui oras.
Nu stiam exact la ce sa ma astept de la un oras socialist, eram curioasa in ce masura acesta imi va aminti de Romania copilariei mele. Adevarul este ca, in afara de cateva pancarte continand lozinci socialiste (banuiesc eu) si ceva fotografii ale conducatorilor, care existau pe alocuri, nimic nu mi-a amintit de orasele noastre socialiste de acum mai bine de 25 de ani. Orasul m-a surprins de la inceput cu un aeroport mare, modern si curat, bulevarde largi, constructii moderne si un trafic nebun.
Zona centrala are un farmec aparte, iar cladirile din Dong Khoi, construite in perioada coloniala, te poarta inapoi in timp cu un secol, in vremea Indochinei. Am avut placerea sa ne cazam, la un pret absolut decent, in Grand Hotel, hotel aflat in proprietatea statului in zilele noastre, dar care si astazi este la fel de chic precum era in perioada coloniala. La doi pasi de noi, tot pe strada Dong Khoi se afla hotelul Continental, locul de unde la jumatatea secolului trecut se lua pulsul orasului, pe terasa caruia s-au cunoscut cele doua personaje principale din romanul "Un american linistit" al lui Graham Greene. Hotelul Rex, al carui garaj a servit drept comandament al ofiterilor americani in timpul razboiului si la fel de celebrul hotel Caravelle, dar si cladirea Operei, Catedrala Notre Dame, Hotel de Ville sau o multime de alte cladiri cu arhitectura franceza te duc cu gandul la Paris, doar daca poti face abstractie de miile de scutere care curg insa haotic de-a lungul strazii.
Noi suntem mari fani ai pietelor traditionale, pe care le cautam in toate locurile in care ajungem. De data aceasta am vizitat piata Ben Thanh, in zona centrala a orasului. De o dimensiune impresionanta, Ben Thanh este genul de piata in care se vand de toate, insa noi am fost interesati doar de zona in care se vindeau fructe, legume si peste. Suntem fascinanti de bogatia, diversitatea si gustul fructelor din aceasta parte a lumii.
Din Saigon am zburat catre Da Nang, in centrul Vietnamului, si ne-am indreptat apoi catre Hoi An, unde am petrecut opt zile de incantare si relaxare totala la malul marii Chinei de Sud.
Cui nu ii place tiramisu, prajitura italiana insiropata in cafea, cu cea mai delicata crema de mascarpone? O bunatate... Prietena mea, Oana, obisnuia sa ne aduca la birou o tava de tiramisu de fiecare data cand o vizita mama ei, care locuieste in Italia. Apoi Oana a plecat din firma, asa ca am fost nevoite sa obtinem reteta mamei ei, pentru a ne bucura in continuare de un tiramisu delicios. Atunci am descoperit ca "ingredientul secret" al prajiturii este vinul Marsala, fara de care tiramisu nu are acelasi gust perfect. Si cum este destul de dificil sa gasesti acest vin in Romania, mama Oanei a continuat sa ne aduca si noua, fostelor colege ale Oanei, o sticla de Marsala la fiecare vizita. Am incercat sa inlocuiesc Marsala cu un alt vin licoros, rezultatul a fost bunicel, dar nu perfect.
Ingrediente
- 1 kg de mascarpone
- 300 grame de frisca
- 1 cescuta de vin Marsala
- 7 galbenusuri de ou
- 1 cana de zahar
- aproximativ 45 de bucati de piscoturi (depinde ce tavi folosesti)
- 1 cana de cafea tare, neindulcita
- cacao amara
Mod de preparare:
Amesteca bine galbenusurile cu zaharul, cu ajutorul unui mixer, pana cand obtii o spuma. Adauga mascarpone putin cate putin si amesteca in continuare cu mixer-ul. Apoi adauga frisca in compozitie, amestecand usor, cu o lingura. La final adauga vinul.
Asaza intr-o tava suficient de inalta un strat de piscoturi, cu partea presarata cu zahar in sus. Toarna cate o lingura de cafea neindulcita pe fiecare piscot in parte. Adauga un strat de crema peste piscoturi. Asaza cel de-al doilea strat de piscoturi, insiropeaza-le cu cafea si adauga al doilea strat de crema. La final presara prajitura cu cacao din belsug, cu ajutorul unei strecuratori.
Lasa prajitura la frigider cateva ore inainte de a o servi.
Pofta buna!
Supa de rosii nu este neaparat printre preferatele mele, insa de curand am vazut intr-o emisiune TV o reteta care m-a cucerit pe loc. Am zis deci sa o incerc. Supa de rosii se poate manca fie calduta, fie rece, e racoritoare si atat de placuta vara.
Ingrediente:
- 1 kg de rosii coapte
- 100 grame de rosii deshidratate in ulei
- 5 catei de usturoi
- 1 cana de supa de legume
- 1 conserva de naut
- cateva frunze de busuioc
- busuioc sau oregano uscat
- ulei de masline
- o bucata mica de parmezan
- sare, piper
Mod de preparare:
Taie rosiile in bucati mici, asaza-le impreuna cu usturoiul intr-o tava tapetata cu hartie de copt, stropeste-le cu ulei de masline si sare.
Asaza nautul pe hartie de copt intr-un vas termorezistent, asezoneaza cu sare, piper si busuioc sau oregano uscat si stropeste totul cu ulei de masline.
Lasa ambele vase in cuptor la foc mediu (180 grade) pentru aproximativ 40 de minute.
Amesteca rosiile coapte cu cele deshidratate si paseaza-le cu un blender. Adauga supa de legume, fara insa a dilua foarte tare supa de rosii. Asezoneaza cu sare si piper dupa gust. Nu este nevoie sa strecori supa, cojile rosiilor nici nu se simt.
Serveste supa cu crutoanele de naut, cateva fasii de parmezan si frunze de busuioc.
Pofta buna!
