21 noiembrie 2014

Supa crema de dovleac cu ghimbir

Este toamna, deci este vremea dovleacului si a supei de dovleac. Dintre toate supele crema, cred ca cea cu dovleac este cea mai fina si cremoasa. Este gustoasa si la fel de usor de preparat ca orice alta supa crema de legume.

Supa crema de dovleac cu ghimbir
 
Ingrediente:
  • 1 dovleac sau o bucata de dovleac de aproximativ un kg. Eu am folosit un dovleac hokkaido
  • 1 morcov
  • 1 cartof
  • 3 cm dintr-o radacina de ghimbir
  • 1 ceapa tocata
  • 2 linguri de ulei sau unt
  • 1 litru supa de pui sau de legume
  • 100 ml smantana pentru gatit
  • sare
Mod de preparare:

Curata dovleacul de coaja si de seminte si taie-l bucati. Toaca ceapa si taie morcovul si ghimbirul in bucati.

Incinge uleiul sau untul intr-o cratita si caleste pentru doua minute ceapa. Adauga dovleacul si morcovii si lasa-le sa se caleasca vreo 5 minute. Toarna apoi supa de pui sau legume si, cand aceasta fierbe, adauga bucatile de ghimbir si cartofii taiati in cuburi mici pentru a fierbe cat mai repede. Lasa pe foc pana cand toate legumele sunt bine fierte.

Strecoara legumele, pastrand supa in care au fiert si paseaza-le impreuna cu ajutorul unui blender. Toarna apoi supa inapoi peste legume, adauga smantana si amesteca bine. Asezoneaza cu sare dupa gust.

Serveste cu crutoane de paine sau cu seminte coapte de dovleac.

Pofta buna!

Supa crema de dovleac cu ghimbir

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu