Dupa prima mea calatorie in Bangkok ramasesem cu un mare regret si anume acela de a nu fi vizitat o piata plutitoare (floating market). Am revenit in Bangkok in 2017 si de data aceasta prima vizita pe care am organizat-o (chiar cu doua saptamani inainte de plecare) a fost cea la piata plutitoare Damnoen Saduak. Situata la mai bine de 80 de km sud-vest de Bangkok, piata este deschisa in fiecare zi si este ideal sa ajungi dimineata cat mai devreme. Ingrozita ca va trebui sa ma scol cu noaptea in cap chiar din prima zi de vacanta, am incercat sa induplec agenta de turism sa mergem ceva mai tarziu (cat de rau putea sa fie?). Mi-a explicat insa ca vom merge in zadar, caci va fi dificil sa mai prindem o barca, iar aglomeratia va fi atat de mare incat barcile se vor bloca pe canale. Cata dreptate avea. Daca noi am urcat in barca de indata ce am ajuns in piata si plimbarea pe canale a fost o placere, la plecare noastra canalul principal arata precum bulevardul Magheru intr-o dimineata ploioasa de luni.
Asadar am plecat de la hotel la 7 dimineata si in 10 minute eram deja pe autostrada.
Drumul a durat ceva mai bine de o ora.
Prima oprire, inainte de a ajunge la piata plutitoare, am avut-o la o alta piata celebra, o piata intinsa de-a lungul unei cai ferate, Maeklong Railway Market. Piata aceasta exista de foarte multa vreme, de cand prima cale ferata a fost inaugurata in aceasta zona. Se pare ca respectiva cale ferata era un adevarat obiectiv turistic pentru localnici, oamenii din zona fiind curiosi sa vada trenul. Si cum thailandezii sunt oameni intreprinzatori si-au dat seama ca ar fi pacat sa nu foloseasca afluenta de curiosi, asa ca localnicii au inceput sa vina cu fructe si dulciuri pentru a le vinde celor ce asteptau de-a lungul caii ferate trecerea trenului. Cu timpul piata s-a extins si a devenit ceea ce este astazi. Se pare ca trenul trece de sase ori pe zi si putine sunt produsele pe care comerciantii le retrag cativa centimetri din calea trenului, precum si copertinele care ii protejeaza de soare, cu doar un minut - doua inainte ca trenul sa apara, pentru a le reaseza langa calea ferata de indata ce acesta a trecut. Atmosfera este intersanta, trenul trece la doar cativa centimetri de comercianti, cumparatori si turisti deopotriva si este bine sa ai grija, chiar daca trenul nu trece in mare viteza.
Am plecat de la Maeklong cu pungi pline cu fructe, in special mango si mangostine. Probabil ca drumul de la Maeklong Railway Market pana la Damnoen Saduak nu a durat mai mult de 15-20 de minute cu masina.
Damnoen Saduak este cea mai mare si cea mai renumita piata plutitoare din vecinatatea Bangkok-ului. De aceea este probabil si cea mai aglomerata si turistica, pastrandu-si mai putin autenticitatea. Am citit multe recenzii in care turistii se plangeau ca s-au simtit inselati de proprietarii barcilor. Nu a fost cazul nostru, excursia fiind aranjata de agentie.
Drumul pe canale a fost o experienta extrardinara si daca regret ceva este ca la ora respectiva nu am putut gusta mai multe bunatati. Am incercat insa delicoasa inghetata de nuca de cocos si am mancat cel mai bun (si ieftin!) mango cu sticky rice, am cumparat mirodenii si ne-am abtinut cu greu sa nu mai cumparam si alte fructe.
Calatoria pe canale nu a durat, probabil, mai mult de o ora. La ora la care noi am pornit inapoi spre Bangkok, cei mai multi turisti abia ajungeau in piata si probabil ca aveau sa astepte destul de mult timp pana cand reuseau sa prinda o barca libera.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu